Start Despre NIBE Noutati [2022-08-16] CLIMA SE SCHIMBĂ - E TIMPUL SĂ ÎNDREPTĂM LUCRURILE  

CLIMA SE SCHIMBĂ - E TIMPUL SĂ ÎNDREPTĂM LUCRURILE

 


Sunt sigur că o mare parte dintre noi am început să devenim conștienți de importanța schimbărilor climatice. Cu siguranță, acum înțelegem cu toții că combustibilii fosili ne poluează atmosfera și că trebuie să reducem emisiile de dioxid de carbon pentru a proteja generațiile viitoare. De-a lungul anilor, chiar și decidenții politici au sensibilizat opinia publică cu privire la această problemă stringentă, atrăgând atenția oamenilor și cerând ajutor pentru protejarea mediu înconjurător. Desigur, lucrurile au devenit tot mai frustrante atunci când acțiunile politice și de protecție a mediului nu s-au concretizat. De asemenea, acest demers a scos civilii în stradă, în semn de protest, pe măsură ce criza ecologică s-a extins. Odată cu revolta împotriva disparițiilor, de patru ori mai mari în perioada sărbătorilor de Paște, recentul documentar privind schimbările climatice al lui Sir David Attenborough a apărut în cel mai potrivit moment.

Prezentând în cel mai grav și direct mod starea actuală a planetei și direcția spre care ne îndreptăm, documentarul de o oră reprezintă o radiografie îngrijorătoare a pierderilor deja suferite. În timp ce Attenborough prezintă implicațiile cauzate de încălzirea planetei noastre, fiecare dezvăluire a fost la fel de importantă iar mesajul a fost bine punctat pe tot parcursul documentarului. Schimbările sunt necesare și urgente. Pădurile noastre au absorbit o treime din emisiile de dioxid de carbon produse de noi, nivelul mărilor a crescut cu 20 cm în ultimii 100 de ani și ne apropiem de efecte devastatoare, fără a mai avea posibilitatea de a mai face ceva. Continuarea utilizării combustibililor fosili și negarea a ceea ce este evident că se întâmplă, depășește orice putere de înțelegere, mai ales când avem la dispoziție atât de multe resurse și tehnologii inovatoare care să ne ajute să trecem la o industrie energetică mai curată.

Chris Stark, director executiv al Comisiei pentru schimbările climatice, a reiterat necesitatea de a ne renunța la sistemele energetice pe bază de combustibilii fosili care produc emisii cu efect de seră. A spus bine atunci când a declarat că „costurile acțiunii sunt mai mici decât costul lipsei de acțiune”. Odată cu scăderea rapidă a prețului energiei pentru sistemele ce utilizează surse regenerabile și dezvoltarea de tehnologii inovatoare, vom dobândi cunoștințele necesare pentru a preveni și alte daune.

În blogurile mele anterioare, am demonstrat deja sprijinul pe care îl acord în cadrul activităților de observare prezentate în cadrul Comitetului pentru schimbările climatice cu ocazia ultimului Raport intern. Raportul a fost în concordanță cu politica adoptată de NIBE pentru dezvoltarea unei piețe viabile pentru pompe de căldură. Cele două rapoarte au stabilit importanța de a construi locuințe noi, pregătite pentru viitor, și au solicitat o politică care să asigure că nu se construiesc locuințe noi care să depindă de rețeaua de gaz.

Poate că publicul a fost uimit de statisticile privind emisiile de dioxid de carbon prezentate în documentar, având un procent destul de mare în ceea ce privește încălzirea globală, și anume 25%. Din păcate, pentru mine acest lucru nu a fost o surpriză. Astfel de statistici au reprezentat forța mobilizatoare pentru NIBE, pe parcursul campaniilor noastre, din dorința de a oferi consumatorilor soluții cu pompe de căldură cu emisii reduse de dioxid de carbon. Această statistică vine doar să confirme cât de important este să ne asigurăm că locuințele noastre sunt mai eficiente, pentru a menține o natură curată și în viitor.

Solicit încă o dată Guvernului să reducă până la minimul absolut consumul de combustibili fosili în aceste locuințe până la începutul anului 2020, pentru a evita producerea de și mai multe daune. Pe măsură ce ne străduim să eliminăm combustibilii fosili, este încurajator să vedem că în weekendul de Paște, Marea Britanie a doborât recordul său de energie obținută fără cărbune, depășind recordul anterior de 76 de ore și 10 minute, cu peste 90 de ore până luni după-amiază.

Și dacă aceasta este tendința, trebuie să ne propunem și să luăm toate măsurile pentru a reduce dependența de toți combustibilii fosili, inclusiv de cei folosiți pentru încălzirea locuințelor noastre. Cu o presiune suplimentară și din partea oamenilor, pe măsură ce tot mai mulți dintre noi devin interesați de schimbările climatice, sperăm ca Guvernul să facă ce trebuie făcut în acest sens. Această presiune coincide cu obiectivele obligatorii impuse de legislație, prin care suntem obligați să reducem la jumătate emisiile de dioxid de carbon până în anul 2030 și să ajungem la zero emisii până în 2050. Cu toate acestea, cu 6,8 tone de gaze cu efect de seră emise anul trecut în Marea Britanie pe cap de locuitor, cu siguranță mai avem multe lucruri de făcut.

Este incontestabil. Planeta noastră e din ce în ce mai fierbinte și temperaturile vor continua să crească dacă nu facem schimbări. Cu atât de multe emisii de dioxid de carbon absorbite de copaci și de oceane, ne întrebăm dacă trebuie să așteptăm ca bariera de corali să dispară sau defrișările în masă să ducă la o poluare masivă a atmosferei cu CO2. Dacă nici incendiile de păduri, oceanele în extindere, topirea ghețarilor, creșterea nivelului mării sau dispariția zonelor umede nu aduc cu ele schimbarea necesară, atunci mă întreb ce altceva ar mai putea.


Citiți blog-ul lui Phil Hurley

_